
Capitolul 1. Organizatorul şi regulamentul oficial al programului:
Acest program de fidelizare este organizat şi desfăşurat de SC ROYAL CARO SRL, cu sediul în Bucureşti, Str. Paul Greceanu, nr. 16, sector 2. Participanţii la acest program sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile Regulamentului Oficial, potrivit celor menţionate mai jos. Regulamentul Oficial stă la dispoziţia oricărui participant la program pentru consultare, în toate magazinele ROYAL CARO. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament, urmând ca modificările să intre in vigoare numai după anunţarea şi prezentarea în mod public a acestor modificări. Programul se va desfăşura conform prevederilor din prezentul Regulament Oficial.
Capitolul 2. Zona de desfăşurare a programului:
Programul de fidelizare este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României în magazinele ROYAL CARO.
Capitolul 3. Durata programului:
Programul de fidelizare Royal Club intră în vigoare la 1 decembrie 2011 şi are o durată nedeterminată.
SC ROYAL CARO SRL îşi rezervă dreptul să hotărască în orice moment încetarea programului.
Capitolul 4. Condiţii de participare şi premii instant:
Orice persoană fizică, cu domiciliul stabil în România şi cu vârsta de cel puţin 18 ani, poate fi membru al programului de fidelizare. Excepţie fac angajaţii SC ROYAL CARO SRL, precum şi ai companiilor implicate în desfăşurarea promoţiei.
La programul de fidelizare se poate participa numai prin completarea, bifarea optiunii de acord da a intra in baza de date ROYAL CARO RO şi semnarea formularului de înscriere, pe care cumpărătorul îl va primi în magazin. Participantul este obligat să completeze integral formularul de înscriere, cu date reale şi citeţ. Formularul de înscriere în program se completează şi se predă în magazinele SC ROYAL CARO SRL, se proceseaza de către personalul magazinului în baza de date, si in urma validarii (se va trimite un SMS de verificare a numarului de telefon mobil cu un cod. Cumparatorul va trebui sa dea un reply la acest SMS cu textul "OK" si mai apoi sa prezinte vanzatorului acel cod primit), cumpărătorul ridica cadoul de intrare în club, precum şi cardul de membru. Cardul intră în vigoare la intrarea în posesia cumpărătorului. Formularele nesemnate sau conţinând date incomplete sunt considerate invalide şi nu permit obţinerea cardului.
Fiecare nou membru al Royal Club primeşte un diamant (briliant cut) de 0.01 ct care poate fi:
1. Păstrat
2. Montat gratuit într-un obiect (bijuterie) din aur sau argint care aparţine clientului
3. Montat gratuit într-una dintre bijuteriile promoţionale oferite spre achiziţie pentru client în magazinele ROYAL CARO.
Personalul magazinelor ROYAL CARO îşi rezervă dreptul de a lansa invitaţia de a deveni membru al Royal Club oricărui client cu vârsta de peste 18 ani. Cardul se va elibera doar pentru cumparatorii care vor achizitiona produse in valoare de peste 5000 LEI.
Cardul şi diamantul (briliant cut) de 0.01 ct pot fi ridicate imediat dupa validare de către aplicantul pentru statutul de membru al Royal Club din magazinele ROYAL CARO prin semnarea unui proces verbal de predare/primire si prezentarea unei copii a CI sau BI (care va fi păstrată de SC ROYAL CARO SRL în scopuri de justificare contabilă a cheltuielilor de promovare - promoţie) şi a CI sau BI în original.
Nicio persoană nu poate completa un formular de înscriere şi / sau ridica un card de membru al Royal Club în numele şi pentru o altă persoană, sub niciun motiv.
Un participant are dreptul la un singur diamant (briliant cut) de 0.01 ct. În cazul în care cardul este pierdut, furat sau deteriorat (astfel încât el nu mai poate fi utilizat), participantul are dreptul de a solicita înlocuirea lui, însă nu va mai putea beneficia de încă un diamant (briliant cut) de 0.01ct.
Numărul de diamante-cadou disponibil în cadrul programului este de 1.000 de unităţi, valoarea unui diamant fiind 20 Euro (inclusiv TVA).
Diamantele vor fi oferite participanţilor la clubul de fidelizare în ordinea înscrierii lor în program, până la epuizarea stocului alocat promoţiei, urmând ca, după aceea, participanţii să se poate înscrie în continuare în clubul de fidelizare, fără însă a mai beneficia de diamantul cadou.
Prin înscrierea în program, participanţii declară că sunt de acord cu regulamentul acestuia şi ca datele lor personale (inclusiv adresa) să fie prelucrate, să intre în baza de date SC ROYAL CARO SRL şi să primească materiale informative prin orice mijloace de comunicare (fax, poştă, email, SMS etc) din partea SC ROYAL CARO SRL şi a tuturor partenerilor săi. SC ROYAL CARO SRL se obligă să le respecte acestora drepturile prevăzute de legea 677/2001 şi va utiliza baza de date pentru a trimite corespondenţa si pentru a realiza rapoarte statistice.
Participantii au dreptul de a solicita, o singura data pe an, in scris, evidenta modului in care datele personale ale acestora sunt prelucrate. Datele personale furnizate nu vor fi difuzate catre terţi, cu excepţia operatorului de marketing direct al SC ROYAL CARO SRL. La cererea scrisă a participantului, datată şi semnată, expediată la adresa: Bucureşti, Str. Paul Greceanu, nr.16, sector, SC ROYAL CARO SRL se obligă:
- să confirme solicitantului dacă prelucrează sau nu date personale, în mod gratuit pentru o
solicitare pe an;
- să rectifice, actualizeze, blocheze, şteargă sau transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conformă dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
- să înceteze prelucrarea datelor personale a solicitantului.
Capitolul 5. Mecanismul programului:
Orice deţinător de card beneficiază pe loc pentru cumpărăturile efectuate după intrarea în vigoare a
cardului de un discount faţă de preţul normal al produsului în funcţie de achiziţiile efectuate în magazinele ROYAL CARO. Procentul de discount va fi stabilit în felul următor:
Pentru fiecare 1 (un) leu (Ron) plătit de client în magazinele ROYAL CARO pentru care a fost folosit cardul de fidelitate, clientul acumulează 1 (un) punct pe cardul de fidelitate.
• Dacă clientul are cel puţin 500 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 3% la orice achiziţie din magazinele ROYAL CARO.
• Dacă clientul are cel puţin 2501 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 5% la orice achiziţie din magazinele ROYAL CARO (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
• Dacă clientul are cel puţin 7501 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 7% la orice achiziţie din magazinele ROYAL CARO. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
• Dacă clientul are cel puţin 20.001 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 10% la orice achiziţie din magazinele ROYAL CARO. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
• Dacă clientul are cel puţin 50.001 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 12% la orice achiziţie din magazinele ROYAL CARO. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
• Dacă clientul are cel puţin 100.001 puncte pe cardul de fidelitate beneficiază de un discount de 15% la orice achiziţie din magazinele ROYAL CARO. (procentul de discount nu se cumulează cu nivelul / nivelele anterioare).
Excepţie fac produsele aflate în promoţie (reduceri de sezon şi alte ocazii speciale). Pentru aceste produse deţinătorii de card nu pot obţine discount. Cumpărătorul trebuie să prezinte cardul spre scanare înainte de emiterea bonului fiscal. Discountul nu poate fi acordat dacă clientul nu prezintă cardul de membru al Royal Club. Pentru achiziţiile pentru care nu se prezintă cardul de fidelitate nu se acumulează puncte în contul clientului.
Punctele acumulate se reportează de la an la an, acelaşi lucru fiind valabil pentru beneficiile la care participantul are dreptul conform art.5 al prezentului regulament.
Capitolul 6. Cardul de fidelizare Royal Club:
La baza programului de fidelizare se află cardul de fidelitate Royal Club, destinat clienţilor ROYAL CARO. Fiecare participant are dreptul la un singur card. Falsificarea oricărui card se pedepseşte conform legilor în vigoare. Discounturile aplicate în programul de fidelizare ROYAL CARO se supun condiţiei ca preţul de vânzare cu amănuntul să nu scadă sub preţul de achiziţie. SC ROYAL CARO SRL îşi rezervă dreptul de a dezactiva orice card de fidelitate ROYAL CARO.
Capitolul 7. Folosirea cardului de fidelizare ROYAL CARO:
Pentru a beneficia de discounturi, clientul va trebui să anunţe de la început că este posesor de card de fidelizare ROYAL CARO. Accesul la discounturi este posibil în oricare din magazinele ROYAL CARO participante la program, cu excepţia promoţiilor speciale care se desfăşoară doar în anumite magazine şi in anumite perioade.
Capitolul 8: Cardurile deteriorate, pierdute sau furate:
Dacă un card ROYAL CARO s-a deteriorat, a fost furat sau pierdut, acest lucru trebuie anunţat la numărul de telefon 0372/961.461. Odată cu înştiinţarea se vor comunica numele, adresa şi celelalte date de identificare ale posesorului de card. Participantul care îşi pierde cardul sau îi este furat are dreptul la un nou card care poate fi obţinut dintr-un magazin ROYAL CARO participant la program.
Capitolul 9. Funcţionarea serviciului de relaţii cu clienţii:
Posesorii de card pot obţine informaţii referitoare la funcţionarea programului de fidelizare şi folosirea cardului apelând Serviciul Clienţi la numărul de telefon 021.211.47.69. Tot la acest număr, titularul cardului va anunţa fără întârziere orice schimbare a informaţiilor personale, inclusiv modificările de adresă şi, de asemenea, va anunţa pierderea, furtul sau deteriorarea cardului de fidelizare. În scopul protejării datelor personale ale participanţilor la programul de fidelizare, Serviciul Clienţi va solicita anumite informaţii pentru a stabili identitatea clientului. Dacă operatorul de la serviciul clienţi nu a stabilit în mod corespunzător identitatea clientului, el este îndreptăţit să refuze furnizarea de informaţii.
Capitolul 10. Protecţia datelor personale:
Prin semnarea formularului de înscriere, participantul este de acord ca datele sale completate în formularul de înscriere să intre în baza de date a companiei SC ROYAL CARO SRL, înregistrată la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal sub numarul 11188 . Participantul îşi exprimă acordul ca informaţiile completate în talon să fie folosite de SC ROYAL CARO SRL în scopuri statistice şi pentru acţiuni de marketing direct şi să primească materiale informative de la SC ROYAL CARO SRL şi partenerii sai. Participantul are drept de acces, intervenţie şi opoziţie asupra datelor personale comunicate, conform legii 677/2001.
Regulamentul Oficial este disponibil în mod gratuit oricărui participant la program în toate magazinele ROYAL CARO. Pentru informaţii suplimentare se poate vizita site-ul www.royalcaro.ro/regulament.html.
Prin participarea la acest program, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze termenelor şi condiţiilor prezentului Regulament Oficial.
Ultimele noutati:
Royal Caro lanseaza Royal Club. Un club exclusivist pentru pasionatii de bijuterii.
Alte stiri
“Only Royal Quality”


